Mâine, în zori, la ceasul când câmpia se albește,Voi pleca. Vezi, eu știu că tu mă aștepți.Voi trece prin pădure, voi trece peste munte.Nu mai pot sta departe de tine mai mult.

Voi merge cu ochii pironiți pe gândurile mele,Fără să văd nimic afară, fără să aud vreun zgomot,Singur, necunoscut, cu spatele încovoiat, cu mâinile împreunate,Trist, iar ziua va fi pentru mine ca noaptea.

Nu voi privi nici aurul serii care cade,Nici pânzele ce coboară departe spre Harfleur,Iar când voi ajunge, voi pune pe mormântul tăuUn buchet de ilice verde și de iarbă-neagră în floare.