FARFURIDI (și mai înțepat) : Dă-mi voie... Mi se pare că altcineva amăgește opinia publică...

CAȚAVENCU: Nu voi să știu de ce zici d-ta.

BRÂNZOVENESCU: Firește că nu vrei să știi... nu-ți vine la socoteală...

CAȚAVENCU (și mai lătrător) : Să-și vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre... D-ta ești advocat, ești confrate cu mine...

FARFURIDI: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta...

CAȚAVENCU (urmându-și jocul) : Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere...

FARFURIDI: Da' de onest n-ai încotro!... (grupurile Cațavencu și Farfuridi încep a se despărți, fiecare de o parte.)

CAȚAVENCU (cu totul înțepător) : Stimabile, nu știu pentru ce d-ta mă prigonești de la o vreme... Ce ai cu mine? Suntem în fața alegătorilor, stimabile: or, nu încape pică; să luptăm: d-ta o să-ți pui candidatura, o știm; eu ți-o declar că mi-o pui pe a mea... luptă electorală! și știm că lupta electorală este viața popoarelor... De ce te revolți contra adevărului? în contra dreptului?... Oneste bibere, onorabile!... (aprobări din partea grupului)

FARFURIDI (izbucnind) : Ia scutește-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte „Răcnetul Carpaților", pe de altă parte chiverniseala confraților; pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar!... Urlă târgul, domnule...

BRÂNZOVENESCU (trăgându-l de mânecă) : Tache! Tache!

FARFURIDI (smucindu-se) : Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul... Ce adică, noi nu știm, nu vedem, orbi suntem? d-ta ești candidatul prefectului...

CAȚAVENCU (râzând) : Eu sunt candidatul grupului tânar, inteligent și independent... Onorabilul, venerabilul nostru prezident — (îl caută cu ochii) unde e venerabilul prezident? nu-l văz... — va proclama, pe cât știm, astă-seară pe candidatul comitetului dv. — comitetul dv. —... Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze și comitetul dv.... căci e al dv. ...

FARFURIDI (fierbând mereu) : Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale...

BRÂNZOVENESCU: Tache! Tache, fii cuminte. (îl trage de mânecă, Farfuridi se smucește)

CAȚAVENCU (cu ton batjocoritor) : Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai ești al comitetului! (grupurile se desinează distinct de două părți și se privesc cu încordare)

FARFURIDI: Da, eu nu mai sunt, eu care am susținut totdeauna partidul... și d-ta, care l-ai înjurat totdeauna... ești!

CAȚAVENCU: Dă-mi voie!...

FARFURIDI (furios) : Ce voie! ce voie!... Vii cu moftologìi, cu iconomìi, cu soțietăți, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară... cu dăscălimea d-tale, (mișcare în grupul Cațavencu) cu moftangiii d-tale...

POPESCU (violent) : Domnule, retrage-ți cuvântul!

FARFURIDI (continuând) : Cu grupul (umflând cuvintele) inteligent,... independent,... impertinent! (pornește spre fund cu Brânzovenescu și cu grupul lor.)

TOȚI (din grupul lui Cațavencu) : A! a! (se reped spre ei, zgomot, învălmășeală și ghiontuieli)

FARFURIDI (ieșind prin fund) : Vă-nvățăm noi, papugiilor!

GRUPUL CAȚAVENCU: Afară! afară! (urmărește în fund pe cei din grupul Farfuridi)

(Toată lumea s-a înghesuit în fund și a ieșit afară cu zgomot. În tot timpul scenii următoare, sala întrunirii e goală. În fund, prin ușe, se văd mai mulți alegători plimbându-se în sus și-n jos, vorbind încet și fumând)

TRAHANACHE ieșind repede din fund, din cabinetul primarului în partea despărțită cu grilaj, după el FĂNICĂ și ZOE urmărindu-l (scena aceasta se face misterios și repede)

TRAHANACHE: Nu! nu se poate...

ZOE (urmărindu-l) : Nene...

TIPĂTESCU (asemenea) : Neică Zahario.

ZOE: Dacă ai ținut vreodată la mine...

TIPĂTESCU: Dacă mi-ești prietin...

TRAHANACHE: Ei, aveți puțintică răbdare! (serios.) Cum putem noi să punem candidatura unui plastograf?

TIPĂTESCU: Bine, frate, plastograf, așa e; dar până să bage lumea de seamă... să-l tragem în judecată...

ZOE: Să ne facem de râs prin tribunale... nene, gândește-te...

TRAHANACHE (după un moment de ezitare) : Ei nu! Dacă ar fi numai una... aia cu scrisoarea ta cătră Joițica, înțeleg; să zic: pentru politică — unde e în joc enteresul țării, ca oricare român, a încercat omul, ca să te forțeze adică, pentru că te știe că ții la onoarea Joițichii, ca prietin ce-mi ești, — a făcut plastografie...

TIPĂTESCU: Se-nțelege!

ZOE: Firește; în politică...

TRAHANACHE: Ei, aveți puțintică răbdare... Dar astălaltă? (se lovește cu mâna pe buzunarul hainii) Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri — (schimbând tonul) Martoră mi-e Maica Precista! Să n-am parte de Joițica — că e de față — să spuie...

ZOE (cu sentiment) : Nene!

TRAHANACHE: N-am umblat în viața mea cu diplomație; dar dacă e vorba să facem pe iezuitul a la Metternich, apoi să-i dau eu, neică...

TIPĂTESCU (impacientat) : Nu pricep, neică Zahario!

ZOE (asemenea) : Nici eu.

TRAHANACHE: Ei, aveți puțintică răbdare! (scoate o hârtie din buzunar și o desface — o poliță) Asta tot pentru politică e? Girurile astea două cu care onorabilul d. Cațavencu a ridicat cinci mii de lei de la Soțietate, sunt tot pentru enteresul țării?

TIPĂTESCU (luând degrabă polița și examinând-o cand pe-o parte când pe alta) : Suntem scăpați!

ZOE: Scăpați?

TRAHANACHE: Ei apoi? când îți spuneam eu să ai puțintică răbdare, că l-am prins cu alta mai boacănă...

TIPĂTESCU (abia stăpânindu-și bucuria) : Nene Zahario, candidatul nostru este d. Agamiță Dandanache.

TRAHANACHE: Așa da!

ZOE: Mi-e frică!...

TIPĂTESCU: Nu mai avem nici o grijă.

TRAHANACHE: ...Dă-mi înscris pe Gagamiță ăla, să nu-i uit numele... (vorbește încet cu Zoe)