TIPĂTESCU (scoate portofelul, rupe o filă și scrie pe ea, apoi o dă lui Zaharia) : Iată...

TRAHANACHE: Mă duc să deschid ședința.

TIPĂTESCU: Anunță îndată candidatura, ridică ședința și vino să mergem la preferanță, te așteptăm...

TRAHANACHE (vrând să treacă prin portița grilajului în partea tribunii) : A! ți-am dat polița lui Cațavencu... Să nu o pierzi. (trece.)

TIPĂTESCU: N-ai grijă, neică Zahario, eu nu pierz hârtiile de preț... (sărută repede pe Zoe)

ZOE: Fănică!

TIPĂTESCU: A! acuma, să-l lucrez eu pe nenea Cațavencu! (ies amândoi iute pe ușa din stânga)

TRAHANACHE, care s-a urcat la tribună, apoi CAȚAVENCU, POPESCU, IONESCU, ALEGĂTORI, PUBLICUL venind din fund și ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoțelul prezidentului

TRAHANACHE (în picioare) : Orele sunt înaintate! poftiți, poftiți, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii... (șade.)

(Toată lumea s-a așezat la locul său.)

CAȚAVENCU (cu modestie) : D-le președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul...

TRAHANACHE: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveți cuvântul. Poftiți la tribună!...

(Mișcare în grupul lui Cațavencu)

CAȚAVENCU (ia poză, trece cu importanță printre mulțime și suie la tribună; își pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii si gazete și le așază pe tribună, apoi își trage batista și-și șterge cu eleganță avocățească fruntea. Este emoționat, tușește și luptă ostentativ cu emoția care pare a-l birui. — Tăcere completă. Cu glasul tremurat) : Domnilor!... Onorabili concetățeni!... Fraților!... (plânsul îl îneacă) Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune și eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al țării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpânește) mă gândesc... la țărișoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge. Aplauze în grup)... la fericirea ei!... (același joc de amândouă părțile)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)

IONESCU, POPESCU, TOȚI (foarte mișcați) : Bravo!

CAȚAVENCU (ștergându-se repede la ochi și remițându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi și lătrător) : Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta!... O primesc! Mă onorez a zice că o merit!... (foarte volubil) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist... că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preț. (scurt și foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)

CAȚAVENCU: Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul și nimic alt decât progresul: pe calea politică... (îngrașă vorbele.)

POPESCU: Bravos!

CAȚAVENCU: Socială...

IONESCU: Bravos!

CAȚAVENCU: Economică...

CAȚAVENCU: Administrativă...

IONESCU: Bravo!

CAȚAVENCU: Și... și...

IONESCU, POPESCU, GRUPUL: Bravo! bravos!

TRAHANACHE (clopoțind) : Rog, nu întrerupeți pe orator, stimabile...

CAȚAVENCU (cu tărie) : Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule președinte... (cătră adunare și mai ales catră grup, cu tonul sigur) Puteți, d-lor, să întrerupeți, pentru că eu am tăria opiniunilor mele... (reintrând în tonul discursului și îngrășând mereu vorbele) și... și... finanțiară. (aplauze prelungite)... Da, suntem ultraprogresiști, da, suntem liber-schimbiști... Or... conduși de aceste idei, am fundat aci în orașul nostru „Aurora Economică Română", soțietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din București... pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi... eu... nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureștenilor, capitaliștilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face și noi ce fac dânșii în al lor...

GRUPUL (aplauze) : Bravo!

CAȚAVENCU: Soțietatea noastră are ca scop să încurajeze industria română, pentru că, dați-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău...

CAȚAVENCU: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. Soțietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în țara noastră!

GRUPUL: Bravo! (aplauze entuziaste)

TRAHANACHE (clopoțind) : Stimabile... nu...

CAȚAVENCU: Lăsați, d-le președinte, să întrerupă... nu mă tem de întreruperi!... În Iași, de exemplu, — permiteți-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! — în Iași n-avem nici un negustor român, nici unul!...

GRUPUL (mișcat) : A!

CAȚAVENCU: Și cu toate aceste toți faliții sunt jidani! Explicați-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!

GRUPUL: Bravo! (aplauze)

CAȚAVENCU: Ei bine! Ce zice soțietatea noastră? Ce zicem noi?... Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem și noi faliții noștri?... Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi (îngrașă vorbele.)... Numai noi să n-avem faliții noștri!... Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!... (aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar și aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulți inși se mișcă în fund, pe unde apare Cetățeanul turmentat și Ghiță în țivil.)

ACEIAȘI — GHIȚĂ PRISTANDA și CETĂȚEANUL foarte șovăind.

Zgomot la intrarea acestora

TRAHANACHE (clopoțind) : Faceți puțintică tăcere...

CAȚAVENCU (care, în timpul scurt al rumorii provocate de intrarea lui Pristanda și a Cetățeanului turmentat, și-a consultat hârtiuțele, cu ton predomnitor) : Fraților, iată ce spun statutele soțietății noastre la art. I-iu: „Se formează în urbea noastră o soțietate enciclopedică-cooperativă cu numele de «Aurora Economică Română». Scopul Soțietății este ca România să fie bine și tot românul să prospere!"

CETĂȚEANUL (care, de la intrare, a venit șovâind până în mijloc și s-a turnat pe un scaun în fața tribunii, se scoală și ridică mâna) : Și eu! (sughite) și eu sunt! (șovăie și iar se toarnă pe scaun. — Râsete în fund, rumoare în față.)

CAȚAVENCU (cătră Trahanache, întorcându-se spre masa prezidențială) : Domnule președinte, rog să nu fiu întrerupt...

TRAHANACHE: Parcă ziceai, stimabile, că întreruperile...

CAȚAVENCU: Da (cu dignitate) dar...

TRAHANACHE: În sfârșit... (clopoțind) Nu întrerupeți, vă rog...

CAȚAVENCU (căutând șirul) : Ziceam dar: „... ca România să fie bine și tot românul să prospere..."

CETĂȚEANUL (se scoală șovâind și ridică mâna) : Și eu sunt! (sughite rău; râsete, rumoare)

TRAHANACHE: A! (sculându-se peste masă) Ce? ce ești d-ta, stimabile?...

CETĂȚEANUL (sughițând) : Mă cunoaște d. Nae... (arată pe Cațavencu) Cioclopedică... (râsete, rumoare.)