Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,Prin care trece albă regina nopții moartă. -O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mieȘi în mormânt albastru și-n pânze argintie,În mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc,Tu adorat și dulce al nopților monarc!Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă;Văzduhul scânteiază și ca unse cu varLucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,O cucuvaie sură pe una se așează,Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca,Și străveziul demon prin aer când să treacă,Atinge-ncet arama cu zimții-aripei saleDe-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.Biserica-n ruinăStă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul -Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul -Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreți, iconostas,Abia conture triste și umbre au rămas;Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur,Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur........................................................................Credința zugrăvește icoanele-n biserici -Și-n sufletu-mi pusese poveștile-i feerici,Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pasAbia conture triste și umbre-au mai rămas.În van mai caut lumea-mi în obositul creier,Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier;Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu,Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu.Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea curăÎncet repovestită de o străină gură,Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost.Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rostDe-mi țin la el urechea - și râd de câte-ascultCa de dureri străine?... Parc-am murit de mult.