Departe sunt de tine și singur lângă foc,Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri;Cu degetele-i vântul lovește în ferești,Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești,Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci,Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci;Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-aniniȘi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,În sărutări unim noi sărmanele vieți…O! glasul amintirii rămâie pururi mut,Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult…Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!