Prin vânt, prin codru-n al nopții sân

Trece călare tatăl bătrân.

El ține-n brațe copilul său

Și-l strânge dulce la piept mereu.

— Copile dragă, ce teamă ai?

— Tată, nu vezi pe-al codrului crai

Cu o coroană pe capul său?

— E ceața numai, copilul meu.

„Copile dulce, mult te-așteptăm,

Jocuri frumoase hai să jucăm,

Flori pentru tine am câte-i vrea.

Rochiți de aur muma ți-a da.“

— Tată, pe rege n-ai auzit

În taină câte mi-a făgăduit?

— Copile-ți pare, te-ai înșelat,

Prin frunzi uscate vânt a suflat,

„Cu mine, dragă, de vei veni,

Fetele mele te vor sluji,

Fetele mele te-or dezmierda

Și-n visuri dulce te-or legăna.“

— Nu vezi tu, tată, colo cum joc

A regelui fete pe negrul loc?

— Uită-te bine, sunt trunchiuri mari

Și crengi căzute din vechi stejari!

„Plăcuta ta față mult o iubesc,

De nu vii singur, eu te răpesc.“

— Tată, ah, tată, mâna a-ntins!

Craiul pădurii iată m-a prins.

Tatăl în spaimă aleargă mereu,

Băiatul geme în brațul său,

Și când în curte el a intrat,

Mort pe copil în brațe-a aflat.