Sufletul omului

Seamănă apei :

Din cer coboară,

La cer se sue,

Și iarăși silit e

Spre glie să cadă,

Veșnic schimbând.

Curge din nalta

Coamă de munte

Limpedea rază,

Pulberea-i joacă'n

Unde de nouri

Printre căldări.

Lesne primită

Vălură valuri,

Lin murmurându-și

Jos în adânc.

Steiuri se’nal|ă,

I-ațin puhoiul,

Spumegă apa

În răzvrătire,

Treaptă cu treaptă

În spre abis.

În neteda albie

Alunecă printre poeni,

Și pe lacul neîncrețit

Își oglindesc obrazul

Stelele toate.

Vântul e-al undei

Sprinten logodnic ;

Vânt răscolește

Valuri in spume.

Suflet de om,

Cum semeni cu apa !

Soartă de om,

De-asemeni ești vânt !