Atât de-atent și fix priveam acu

s-adăp a mea cea de-un deceniu sete,

Încât oricare-alt simț ca mort îmi fu,

părând că am și-aici, și-aici părete

spre-a nu vedea, așa de mult m-aduse

În vechiul laț surâsul sfintei fete,

când fața mea cu sila-ntoarsă fuse,

spre brațul stâng, de-acele trei fecioare,

căci „Prea țintit!“ din ele una-mi spuse.

și-acea orbie, care-o simte-n soare

al nostru văz, prea brusc de el atins,

pe-o clipă-n ochi îmi fu-ntunecătoare.

Cu-acel puțin, când văzu-mi s-a deprins

eu zic aici puțin, alăturându-l

cu multu-acel de care fui desprins,

văzui cum se-ntorcea spre dreapta rândul

eternei oști, plecând, întoarsă toată,

și șapte lămpi și-al zilei soare-avându-l.

Precum sub scuturi, spre-apărare,-o gloată

se-ntoarce-ncet cu steagul, mai nainte

de ce-ar putea să-și schimbe frontul toată,

așa și-oștirea-mpărăției sfinte,

ce-n front mergea, trecu, pe când la car

nici nu-ncepuse primul lemn să clinte.

Fecioarele la roți veniră iar,

vulturul trase arca cea sfințită,

dar nu-și clătea nici fulg pe el măcar.

Iar doamna cea prin vad cu noi venită,

și eu, și Stațiu-urmarăm roții-acei

ce-n arc mai strâmt descrie-a sa orbită.

și,-urmând un cânt divin, treceam cu ei

prin codrul nalt, iar astăzi neferice

prin sfatul dat de șarpe-unei femei.

Cât loc săgeata poate să despice

din trei zvârliri, noi, poate,-atât eram

intrați în el, când a descins Beatrice,

și-n guri cu toții-aveau murmur: „Adam“.

Apoi ei ocoliră-un pom pe care

nici flori n-avea, nici frunze, nici un ram;

pe cât suia, pe-atât lățit mai tare

frunzișul lui, încât și-ntr-o pădure

putea stârni cu naltu-i vârf mirare.

— „Ferice tu, că ciocul tău, vulture,

n-a rupt din pomul cel plăcut la gust,

ci-amar făcând stomacu-apoi să-ndure!“

Așa pe lâng-acel copac robust

strigau ei toți, iar fiara cea-mbinată:

— „Așa păstrezi sămânț-a tot ce-i just“

și,-ntors spre osia cea de el purtată,

văzui la pomul văduvit c-o duce,

lăsând pe cea din pom la pom legată.

Cum plantele la noi, când Feb aduce

pe-a sa-n amestec cu acea lumină

ce-n urma Mrenelor din cer străluce,

de suc umflate, primenesc mai plină

coloare-atunci când mai spre nalte stele

nu-ncepe Sol cu roibii lui să vină,

coloare-așa, mai mult de viorele

decât de roze,-a prins și planta sfântă

ce brațe-avuse-atât de golășele.

Eu nici n-am înțeles, nici nu se cântă

la noi un imn ce ei acu-l rostiră,

nici nu putui să-l rabd până la țântă.

Să pot s-arăt cum ochii adormiră,

când cruzilor le-a-ntors Siringa țelul

și scump nepaza scurtă și-o plătiră,

cum face-un pictor, urmărind modelul,

eu v-aș picta-n ce fel de somn intrai;

dar cei ce vreau ușor picta-și-vor felul.

Deci trec la clipa când mă deșteptai

și spui că-mi rupse somnul o lucoare

și-un glas strigând: — „Ridică-te, ce stai!“

Precum, conduși să vadă măru-n floare,

al cărui fruct și-n îngeri naște dor

și face-n cer eternă sărbătoare,

Ioan și Petru s-au trezit de zor

din somn, și Iacov, la un glas ce-odată

a rupt și-un somn mai greu decât al lor,

și ceata-le o văzură-mpuținată

cu Moise și Ilie-atunci, și-avea

hlamida sa pe el Isus schimbată,

așa, trezit, văzui deasupra mea

pe doamna care-a bine-vrut să vină

să-ntâmpine-a mea cale la vâlcea.

—„Beatrice unde-i?“ eu cu mintea plină

de spaim-am zis.— „Sub noua plantă sfântă

n-o vezi șezând pe-a dânșii rădăcină?

Nu-i vezi în jur compania ce-o-nvestmântă ?

Iar alții-au mers după vultur în sus

și-un imn mai nalt cu mult mai dulce-l cântă“.

Eu nu știu dacă ea mai multe-a spus,

căci eu priveam fixat spre-aceea care

păreți oricărui altui simț mi-a pus.

Pe gol pământ ea, singură-n vegheare,

ședea ca drept străjer acelui plaustru

legat aici de mâna dublei fiare.

și șapte nimfe-n jur făcându-i claustru,

În mâni cu-acele lămpi cari ard frumos

și sigure de-orice-aquilon și-austru.

— „Puțin vei sta-n pădure-aici și, scos,

În veci tu cetățean vei fi cu mine

În Roma-n care e roman Hristos.

Dar, rău-condusei lumi spre-a-i face-un bine,

privește-acum spre car și vezi, iar, când

vei fi iar jos, să scrii ce vezi că vine.“

Așa vorbi. și, la picioare-i stând,

devot poruncii să-mplinesc ce-mi spune,

aveam unde-a cerut și ochi și gând.

N-a curs nicicând cu-atâta repegiune

un foc din norii deși ce varsă ploi

din cea mai nalt-a cerului regiune,

precum văzui că vulturul lui Joi

căzu pe pom, rupându-i scoarța-ntreagă,

nu numai flori și proaspetele-i foi;

apoi din răsputeri izbi-n teleagă,

făcând să joace-așa cum în furtună

un vas, când vântul furia și-o dezleagă.

Văzui apoi, venind culcuș să-și pună

În fundu-acelui car divin, o vulpe,

părând lipsită de-orice hrană bună.

Mustrându-i însă tristele ei culpe,

o puse doamna mea pe-o fug-astfel

cât pot să-ntindă oase făr’ de pulpe.

și, tot pe unde-ntâi venise-acel

vultur, văzui că iar scoboară-n arcă

lăsând într-însa pene de pe el;

și-atunci, ca dintr-un piept ce-oftează, parcă,

ieși din cer un glas și-acestea zise:

„O, dulce nava mea, ce rău te-ncarcă!“

și-ntre-ambe roți păru că se deschise

pământu-apoi, și-un drac, ieșind în sus,

văzui, prin car cum coada și-o înfise;

și, cum retrage-o vespe acul pus,

așa, trăgându-și coada blăstămată,

a smuls din fund și, nesătul, s-a dus.

Iar ce-a rămas, ca piru-ntr-o bogată

câmpie,-astfel de-a penelor smultură,

deși-n intenție bună și curată,

așa-l acoperi și-umplute fură

și oiște și roți, în timp mai scurt de ce-i

În stare-un „vai“ să zboare dintr-o gură.

Iar sfânta casă-n noul chip al ei

În multe locuri țeste-a scos afară,

un cap din orice colț, din osie trei;

cornute trei ca boii s-arătară,

iar patru-aveau un singur corn în frunte,

cum n-a mai fost pe lume-asemeni fiară.

și sigură, ca și-un castel pe munte,

obraznică, pe monstru-o curvă stând,

plimba-mprejur lascive-ochiri mărunte.

și-alături lângă ea, străjer părând

să nu i-o fure-o namilă-n picioare,

și-așa ei se pupau din când în când.

Dar, când spre mine-ntoarse doritoare

și vagi priviri, acel feroce mire

din cap o biciui până-n picioare.

De furie-orbit și plin de bănuire,

desprinse monstru-apoi și-n crâng cu el

se duse-adânc și-aceasta-mi fu scutire

de noul monstru și de curv-astfel