De-al său cuvânt avea plăcere mare

alesul duh, iar eu gustam, firește,

pe-al meu, amestecând și dulci și-amare.

Dar doamna ce spre ceruri mă-mboldește:

— „Gândește-altce, gândește, aproape sunt

de cel ce-orice nedrept îl potolește !“

Mă-ntoarsei deci la dulcele-i cuvânt

spre-a mea-ntărire și renunț a spune

ce-amor văzui în chipul ei cel sfânt,

și nu numai căci graiul s-ar opune,

dar duhu-i slab, și ce-i deasupra lui

nu poate-obști, când altul nu-l dispune.

Atât e de-asta tot ce pot să spui,

că,-n vreme ce-o priveam, ca niciodată

fui liber de-orice-alt dor cât timp avui

plăcerea cea de veci, ce reflectată

era-n Beatrice, cu zâmbiri divine

din mândru-i chip cu-al doile-aspect redată.

C-un fulger de surâs m-a-nvins în fine

și: — „’Ntoarce-te și ascultă, zise ea,

căci nu e raiul numa-n ochi la mine!“

Precum la noi adese poți vedea

dorința-n ochi când fierbe-așa ferbinte

că-ntregul suflet ni-e pătruns de ea,

așa din focu-acelei flăcări sfinte

văzui, când m-am întors spre dânsul iară,

c-ar vrea puțin a-mi mai vorbi nainte.

și-așa-ncepu: — „Pe-aceast-a cincea scară

a pomului, prin creștet trăitorul,

ce-n veci dă rod și-n veci e-n primăvară,

sunt duhuri ce, nainte-a-ncepe zborul

spre cer, au fost atât de cunoscute

c-ar face-oricărei muze-un rău izvorul.

Spre-al crucii braț cu ochii deci tu du-te

și cel strigat va face-acum mișcarea

ce-o face-n nori și focul lor cel iute.“

Văzui pe cruce-un foc cum taie zarea,

și „Iosu’“-auzii, văzând când fui,

căci nu-l văzui cât timp nu fu chemarea.

La naltul nume „Macabeu“ văzui

alt foc apoi, căzând, cum se rotește,

și-i da sfîrlezii bici plăcerea lui.

Urmai pe Carol Magnu cum sclipește

pe-Orland apoi și ambii-n zbor cum ard,

cum ochiu-n zbor pe-un șoim îl urmărește.

îmi fu apoi Wilhelm, și Renoard,

și dulcele Gottfrid privirii-o țântă

pe cruce-n jos, și-apoi Robert Guiscard.

Intrând apoi de-a valma-n gloata sfântă

și-acel care-mi vorbi, dovezi mi-a dat

ce-artist este-ntre-acei ce-n ceruri cântă.

Spre dreapta m-am întors atunci să cat

În ochii doamnei, ori prin semn povețe,

ori din cuvânt, să știu ce-am de lucrat;

și-așa-i văzui de dulci, și-ai dulcii-i fețe

atâția nuri, că ea-ntrecea pe-oricare

din cei de-aici, chiar și-ultima-i frumsețe.

Precum, când simte-un om o tot mai mare

plăcere, zi cu zi, spre fapte bune,

își vede sporul ce-n virtute-l are,

așa simți urcarea mea cum pune

mai mare arc, prin cer rotind cu mine,

văzând cu mult mai mândră-acea minune.

și-n scurtă vreme-apoi, precum revine

albeața-n chipul palidei femei,

când trece-a ei roșață de rușine,

așa, când m-am întors, în ochii mei,

a șasea stea cu-alboarea-i temperată

făcu să văd că sunt în sânul ei.

Văzui acum iubirea-nflăcărată,

ce-aici lucește-n focul jovial,

În ochii mei că-n litere s-arată.

Precum când se ridică de pe mal

cu vesel glas sătule păsărele,

formeaz-ori șiruri lungi, ori stol oval,

așa și-aici mulțimi de flăcărele

zburau cântând în sfânta lor lumină

ori D, ori I, ori L făcând din ele.

Pluteau dintâi pe-un tact de horă lină,

apoi, formînd o liter-a scrisorii,

stăteau puțin, tăcere-având deplină.

O, muzo, tu, ce-nvecinești cu glorii

poeții tăi și-i faci eterni să fie,

și-orașele prin ei, și-mperatorii,

o, dă-mi lumina ta să pot descrie

aceste chipuri cum le-avui în vis

și-n scurtu-mi vers tu vars-a ta tărie!

Vocale ei și consonante-au scris

de cinci ori șapte și-am ținut aminte

ce părți aveau, pe rând. cum s-au închis.

Diligite justitiam, mai nainte

fu verb și nume-n scrisul lor; și-urmară

qui judicatis terram, trei cuvinte.

Cu M din vorba ultimă ei stară

fixați așa, că Joe a rămas

ca și de-argint cui de-aur tiv îi dară.

Veniți de mai de sus apoi, popas

În vârfu-acestui M făcură unii,

cântând, cred, bunul ce spre el i-a tras.

Apoi, precum loviți când ard, tăciunii

răsfiră-n jur nenumăr de scântei

din cari se-ncred a proroci nebunii,

așa săltau mai mult de-o mie-acei

de-aici, mai jos, mai sus făcându-și jocul,

precum li-e dat de-acel ce arde-n ei.

Când toate-au stat pe loc, găsindu-și locul,

văzui un cap de vultur cum formează

și-apoi un gât, distinct, din sineși focul.

Acel ce scrie-aici nu imitează,

ci singur și-e izvor, din care cură

virtutea-n veci ce cuiburi formulează.

Iar ceialalți aleși, ce-ntâi părură

c-ar sta pe loc, pe M ca să-l încrine,

mișcați încet s-adaoseră-n figură.

O, câte perle-aci-mi vădiră bine

că jos dreptatea este,-o, dulce stea,

efect al cerului ornat de tine!

De-aceea rog eu mintea, de-unde-și ia

puterea ta-nceput și curs, să vadă

de unde-i fumul ce te-orbește-așa;

și-urgia ei cumplit din nou să cadă

pe-acei ce cumpără și vând în templu

clădit pe semne și-omorâți de spadă.

Oștire sfântă, tu, ce te contemplu,

te roagă pentru toți cei făr’ de minte,

ce pier în lume-urmând un rău exemplu.

Purtau război cu spada mai nainte,

iar azi negând și-aici și-aici o pâne

ce nimănui n-o neag-un bun părinte.

Tu, cel ce-azi scrii numai spre-a șterge mâne,

socoți c-acei doi principi, ce-au murit

În via ce-o despoi, sunt vii, stăpâne.

Ei, da, tu zici: „Mi-e doru-așa-ntărit

spre-acel ce vru să n-aibă nici un staul

și-al cui martiriu-un dans i l-a gătit;

ce-am eu să-mpart cu Petru și cu Paul?“