— „O, voi părtași aleși la marea cină

a Mielului cel sfânt, ce vă hrănește

așa că vrerea vi-e de-a pururi plină,

prin sfântul har ăst om de ciugulește

gustând din fărmuri de pe-a voastră masă

cât timp el încă-n trupul său trăiește,

vedeți-i multul dor care-l apasă,

și-l rourați puțin: voi beți izvorul

din care-ale lui gânduri tind să iasă.“

A zis; și se făcu tot insu-n corul

voios o sferă, pol având statornic

și dând văpăi ca-n goană meteorul.

Precum se-ntorc rotițele-n ceasornic

așa, că, de le privești, de-una-ți pare

că stă pe loc, iar alta fuge spornic,

așa și-aceste hori de duhuri care,

danțând grăbit, ori lin, vădeau prin joc

divers gradata lor ferice stare.

Din cel ce-orna mai mult sublimul loc

văzui ieșind un foc așa ferice

că n-a rămas în cer mai viu alt foc.

De trei ori ocoli pe Beatrice

cu-atare cânt că dulcea-i melodie

n-o poate-n vorbe mintea s-o răspice.

Deci fac aci un salt, căci, spre-a descrie

așa de fin, prea aspru e-n coloare

nu graiul meu, ci orice fantazie.

— „O, sfântă sor-a mea, cu-atât-ardoare

ne rogi, încât al tău afect ferbinte

m-a smuls din sfera plină de lucoare.“

Când stete-n loc acea ferice minte,

s-a-ntors spre doamna mea cu-al ei suflat

și-așa vorbi cum spusei mai nainte.

— „Eternă facl-a marelui bărbat,

cui cheile de-aici aduse, care

deschid ăst regn, de Domnul ți s-au dat,

să-ntrebi pe-acesta-n chestie mic-ori mare,

cum vrei, despre credința care-ți dete

putere-odată să te miști pe mare.

Cum speră și iubește el, cum crede,

nu-ți este-ascuns, căci vezi acolo unde

oricare lucru ca și scris se vede.

Dar, pentru câ-n ăst regn nu pot pătrunde

decât aleșii printr-un crez verace,

spre gloria lui să-ntrebi și va răspunde.“

Precum se-ncinge-un candidat și tace

cât timp maestru-o chestie-i propune,

spre-a da dovezi, și nu spre-a o desface,

așa eu mă-narmam cu probe bune

cât timp vorbi spre-a fi gătit deodată

de-așa maestru și de-așa chestiune.

—„Să-mi spui, creștine bun, și clar arată:

credința ce-i ?“ Privii deci cu-ndemână

spre facla de-unde-aceasta-mi fu suflată;

apoi mă-ntoarsei cătr-a mea stăpână;

ea-mi dete semn că-și poate descuia

al său torent interna mea fântână.

Deci: — „Harul, ce-mi permite-a face-a mea

confesie celui ce stegar ne fuse,

să-mi dea puteri să spui precis ce-aș vrea.“

și-apoi, continuînd: „Precum ne spuse

veracea pan-a dulcelui tău frate,

ce Roma-n dreptul drum cu tine-o duse,

credința-i stofa vrerilor sperate

și-apoi dovad-a totul ce nu vezi;

aceasta-mi pare-a dânsei entitate“

Atunci am auzit: — „E just cum crezi,

dar numai dacă știi de ce anume

și-ntre substanțe-o pui, și-ntre dovezi.“

Iar eu: — „Atâtea lucruri făr’ de nume

ce-mi dau, să văd mai larg, aci putința,

așa de-ascunse-s ochilor in lume,

că-și au temeiul numai în credința

ce dă nădejdii-al său temei suprem;

de-aceea-ntre substanțe-i pun ființa.

Din crezul ăsta, fără să vedem

nimic altce, ne cat-a ne culege

dovezi, și-astfel dovad-o și avem.“

și iarăși auzii: —„ De-ar înțelege

astfel câți jos la voi doctrine-adună,

n-ar fi sofiștii-asa de iuți să nege.“

Așa din faclă-i s-auzi cum sună;

și-apoi: — „Moneta asta, așadar,

și-n pond și-n aliaj s-arată bună;

dar vorba e de-o ai și-n buzunar.“

Iar eu:— „Cum nu! și lucie și plină,

și-n marca ei nimic nu e neclar.“

și iar ieși din vecinica lumină

ce-aici lucea: — „Acest odor, apoi,

pe care-orice virtute se sprijină,

de unde-l ai?“ — „Bogate-acele ploi,

ce-au curs, de Sfântul Spirit răspândite

pe-anticele și-a legii noastre foi,

rațiune-mi sunt, ce-atâta de-ascuțite

dovezi îmi dă, încât, convins deplin,

orice-alte-argumentări îmi par tâmpite.“

— „Dar scrisul vechi și nou, din care-ți vin

atât de-adânci convingerile tale,

de ce le ții c-ar fi cuvânt divin?“

Iar eu: — „Am proba faptelor reale

la cari n-a fost nevoie de-o natură

ce scaldă fier și bate nicovale.“

— „Dar ce-ți dă probe-acum că se făcură

acestea toate,-a zis, căci de probat

chiar asta e. și nimeni nu le jură.“

—„Că fără de minuni s-a-ncreștinat

o lume,-am zis, aceasta-i pentru mine

cât alte-o sută câte-au mai urmat;

căci tu intrași sărac, lipsit de bine

În câmp spre-a sămăna o plantă sfântă,

ce vie-a fost cândva, și-azi este-un spine.“

Sfârșind apoi, sublima curte sfântă

cânta, prin toate vecinicele case,

Te Deum, cum de ei și-aci se cântă.

și-acel baron, care,-ntrebând, mă trase

din ram în ram în sus, încât avea

spre vârf de-acum puține foi rămase,

îmi zise: — „Grația-n care ești, că-n ea

îți place-a fi, îți dete-atari cuvinte

că pân-aici le-ai spus cum se cădea,

așa c-aprob ce spuseși mai nainte;

ci-acum să ne explici ce crezi tu oare

și de-unde-ți vine-un crez așa ferbinte?“

— „O, tată sfânt și vecinica lucoare

ce vezi așa ce crezi, că spre mormânt

putuși să-nvingi mai tinere picioare,

tu vreai s-arăt“, așa-ncepui cuvânt,

„formula-n care-mi spui a mea credință

și-mi ceri și cauza ei. Răspund: în sfânt

și Unul Domn, o vecinică ființă,

cred eu, cel nemișcat, mișcând mereu

Întregul cer prin dor și prin voință.

N-am singur probe fizice-aici eu

și metafizice, dar veritatea vie

ce-a curs de-aci dă ăstui crez al meu

prin Moise, și profeți, prin psalmi tărie,

prin evanghelii, și prin voi, când veste

v-aduse duhu-n limbi de foc spre-a scrie.

și-n trei persoane-eterne cred, și-aceste

atari sunt Un’ și-n trei atari se-mbină

că sufere să-i zici și sunt și este;

iar tainica natur-a lor divină

de care spui, o-mprimă-n mintea mea

de multe ori vangelica doctrină.

Aci-i principiul și scânteia cea

ce-apoi se-ntinde-n flacăra vivace,

lucind în mine ca și-n cer o stea.“

Precum un domn ce-a ascultat ce-i place

și-apoi, urându-și pentru noua știre,

În brațe ia pe serv, pe loc ce tace,

așa, cântând și-urându-mi fericire,

de trei ori mă cuprinse, când tăcui,

acel apostol dup-a cui voire

vorbii așa, și-n spusa mea plăcui.