De foame moare-un liber om mai iute

decât să-mbuce-ntre mâncări, la fel

de-aproape lui și-egal lui de plăcute;

așa egal temându-se, și-un miel

ar sta-ntre-o fiară lacomă și-o fiară;

un câne-ntre doi cerbi așa și el;

tăcere de-am păstrat, nu-mi e spre-ocară,

nici nu mi-o laud, căci aci-n plutirea

egală-ntre-ndoieli fu necesară.

Tăceam, dar imprimat-aveam dorirea

În ochii mei și-a mea-ntrebare-n ea

mai mult decât rostită-n vorbe-airea.

Ca Daniil făcu deci doamna mea,

când stinse-n rege-acea mânie-odată

ce-n chip nedrept sălbatec îl făcea.

și-a zis: — „Eu văd că vrerea ți-e-ncurcată

de-un dor și-alt dor și nici un drum nu știe,

așa de mult în sineși e legată.

Tu zici: Cât timp ni-e bună vrerea vie,

cum poate sila altui om în noi

să scad-al nostru grad de vrednicie ?

îți dă, spre-a te-ndoi, prilej apoi

ce spune Plato, că, pe-a lui părere,

se-ntoarce-n stele sufletu-napoi.

Aceste gânduri strâmtorata-ți vrere

ți-o zbat egal, deci voi trata orbia,

dintâi pe cea cu mai cumplită fiere.

Nici îngerii ce-au primii-n cer domnia,

nici Moise, Samuel, și ia pe-oricare

din doi Ioni, și zic că nici Maria

n-au scaune-ntr-alt cer decât îl are

și ceata ce-ntr-această stea s-alină,

nici n-au mai mic un stadiu sau mai mare,

ci toate-ornează cea dintâi lumină

și dulcea viaț-o au diferențată

cum simt gradat suflarea cea divină.

Le vezi aici, dar nu că le-ar fi dată

această sferă lor, ci-n ceruri sfinte

ca semn că-s treapta cea mai jos gradată.

Cu-al vostru duh se cad atari cuvinte,

căci el numai prin simțuri își culege

ce-apoi devine apt de-a voastră minte.

De-aici scriptura simple vorbe-alege

spre-a sta la voi, și mâni și glezne da

chiar Celui-Sfânt, dar alta ea-nțelege.

Cu trup de om tot astfel v-arăta

cu pe-ambii-arhangeli sfânta religiune

pe-acel care pe Tovi-l vindeca.

Ce Plato-n gura lui Timeus pune

nu este-asemeni cu ce-aici se vede,

căci parcă el și simte,-așa cum spune,

că-n steaua sa-ndărăt un duh purcede,

crezându-l, cred, că-i dezlipit de sus,

din stea, atunci când firea trup îi dede.

Dar poate că-n sentinț-alt sens a pus,

nu cel ce-o pune vorba ei, și poate

că nu cu rea intenție s-o fi spus.

De-a zis că se re-ntoarce-n aste roate

onoru-,ori hula-nrîuririi, da,

cu cupa sa și clară apă scoate.

Rău înțeles, acest principiu da

Întregii lumii orbie-atât, că-n fine

ca Mars, Mercur și Joe-l invoca.

Iar dubiul celălalt ce-l ai conține

mai slab venin, fiindcă rău-i n-are

puteri de-a te răzni spre-altce de mine.

Dreptatea sfântă-n ochii-umani, de pare

nedreaptă-n veci, e probă de credință,

nu de-un erez pornit din răzbunare.

Ci,-al vostru intelect având putință

de-ajuns să vad-această veritate,

voiesc, cum vrei, s-adorm a ta dorință.

De este-o sil-atunci când cel ce pate

nimic nu cede celui ce-l silește,

n-ar fi prin ea aceste maici scuzate;

căci vrerea ce nu vrea nu s-amorțește,

ci face-așa ca și natura-n foc,

oricât de mult puterea-l copleșește.

Puțin ori mult de joac-al silei joc,

complice-o faci; și-n ele-atare fuse,

căci nu s-au mai întors în sfântul loc.

De-aveau ne-nvinsă vrere, cum avuse

Lavrente pe grătar sau când în pară

statornic Muciu mâna și-o ținuse,

ea le-ar fi-mpins, când libere s-aflară,

pe-același drum pe care-au fost răpite;

ci-o vrere-așa de fier e foarte rară.

Aceste spuse de le ai primite

exact acum, am stins a ta greșeală

ce-ades te-ar mai fi pus, cred, pe gândite.

Din nou acum ridică-se-o-ndoială

În drumul tău și n-ai să poți să treci

mainte-a fi zdrobit tu de-oboseală.

Eu te-am convins și-o știi tu bine deci

că-n veci nu poate-un duh din cer să mintă,

căci stă lâng-adevărul prim de veci.

Dar iat-a spus Piccarda că-n credință

ținu Constanța vălu-i până-n fine,

deci pare-a contrazice-a mea sentință.

O, frate-al meu, așa de-adese vine

că, vrând să fugi de vrun pericol dat,

faci fără-a vrea ce nu ți se cuvine;

cum mama și-o ucise, când, rugat,

Alcmeon vru părintelui să-i placă,

spre-a nu fi rău, și-ajunse scelerat.

În punctu-acesta vreau să știi că,

dacă dai silei învoieli, faci fapte-așa

că nici o scuză nu le mai împacă.

O vrere-ntreagă nici un rău nu vra,

dar tot consimte-atât pe cât îi pare

c-ar fi cu mult mai rău de n-ar ceda.

Deci, când Piccarda ne-a vorbit atare,

ea vrerea absolut-o-nțelesese,

și pe-alta eu, și-aveam dreptate-oricare. “

Așa mi-a curs din sfântul rîu ce iese

din vâna de-unde-orice-adevăr avem

și-mi stinse-un dor și-alt dor care m-arsese.

— "Divin-amant-amantului suprem,

strigai, a cărei vorbe mă inundă,

că tot mai cald la viață mă rechem,

eu n-am iubire-atâta de profundă

să pot să-ți mulțămesc ca să te-mpace,

ci-acel ce vede tot o să-ți răspundă.

Sătulă mintea noastră nu ne tace

nicicând, de n-are-acel luminător

de-afara cui nimic nu e verace.

Ea zace-n el ca fiara-ntr-un ponor,

de poate-a și-l găsi, dar și-l găsește,

de nu, atunci ni-e frustru orice dor.

Prin dor, din adevăr și dubiul creste

ca și-un vlăstar, iar dubiul din natură

din culmi în culmi spre creștet ne zorește.

M-ațâță deci și-mi dă-ndrăzneală-n gură

să cer smerit, Madon-,a-mi dărui

și-o altă veritate mie-obscură.

Aș vrea să știu de poți înlocui

știrbitul vot printr-alt vrun fel de bine

ce cumpenei din cer de-ajuns i-ar fi."

Beatrice mă privi cu-așa de pline

priviri, cu ochi de-amor înflăcărați,

că-nvins de ele, m-am retras în mine

și-am stat ca și pierdut cu ochi plecați.